Săritura în înălțime – Un sport de atletism care necesită viteză, explozivitate, agilitate și concentrare

9 minute citite
44 vizualizări

Săritura în înălțime este un sport de atletism în care concurenții încearcă să sară fără ajutor peste o bară orizontală plasată la înălțimi măsurate. Regulile competiției cer ca participanții să posede abilități cheie, cum ar fi puterea, viteza și conștiința aeriană.

Atunci când învățați să săriți în înălțime, este important să înțelegeți că stilul de pornire pentru abordarea dvs. va avea un impact semnificativ asupra performanței dvs. Poziția optimă de pornire a abordării este specifică fiecărui atlet, dar ar trebui să fie cât mai plată posibil.

Este un sport

Săritura în înălțime este un sport de atletism în care atleții trebuie să sară fără ajutor peste o bară orizontală de o înălțime specificată. Câștigătorul este concurentul care depășește cea mai mare înălțime dintr-o singură încercare. Sportivii încep să sară de pe o platformă, iar bara este ridicată treptat până când devine prea înaltă pentru a fi depășită dintr-o singură încercare. Dacă concurenții nu reușesc să depășească înălțimea, trebuie să treacă și să încerce din nou mai târziu în competiție.

Acest sport necesită utilizarea mai multor abilități, inclusiv capacitatea de a alerga rapid și de a face viraje bruște. Alergătorul va face între șase și doisprezece pași înainte de săritură și este important ca acesta să mențină o viteză constantă pe tot parcursul apropierii. De asemenea, va trebui să fie capabil să își curbeze alergarea în săritură, iar acest lucru se poate face folosind diferite abordări, cum ar fi abordarea în J, evazată sau în cârlig. Toate cele trei tipuri au o formă similară și toate necesită ca sportivul să creeze presiune împotriva solului cu piciorul care nu sare pentru a încuraja rotația înainte.

Deși nu există reguli care să reglementeze mișcarea, săritorii în înălțime au dezvoltat multe tehnici pentru a-i ajuta să obțină cele mai înalte distanțe posibile. Printre acestea se numără lovitura de foarfecă, folosită de primii campioni olimpici în 1896, care presupune alergarea până la bară și ridicarea piciorului din spate într-o mișcare asemănătoare unei foarfeci. Alte tehnici includ rostogolirea și cățărarea occidentală, în care corpul săritorului este cu fața în jos și paralel cu bara la înălțimea săriturii; și un stil mai recent de săritură cu întoarcere spre spate, cunoscut sub numele de Fosbury flop, după primul său exponent important, campionul olimpic american Dick Fosbury.

Săritorul cu cel mai mare punctaj într-o competiție este cel care reușește să sară la cea mai mare înălțime. În caz de egalitate, săritorii sunt supuși unui baraj, unde li se oferă posibilitatea de a încerca următoarea notă de înălțime mai mare. Concursul de sărituri se repetă până când există un câștigător clar.

Primul pas în progresia înălțimilor de săritură în înălțime este stabilirea unui standard minim care este apoi crescut progresiv până la noi recorduri. Acest proces se numește “scaling up” și permite organizatorului să măsoare îmbunătățirea săritorilor în timp. Un ciclu tipic de scaling up va dura între 3 și 5 ani și se recomandă ca un antrenor să fie prezent în această perioadă pentru a oferi cea mai bună calitate a antrenamentului.

Este o competiție

La săritura în înălțime, sportivii aleargă pentru a lua avânt, apoi sar peste o bară și aterizează pe un covor de protecție. Acest sport necesită îndemânare, viteză și agilitate, așa că este important să vă antrenați corespunzător. Pentru început, va trebui să curățați zona pistei. De asemenea, veți dori să îndepărtați orice marcaje de bandă de la competițiile și antrenamentele anterioare. În cele din urmă, pista sau pistele de aterizare trebuie să fie pregătite înainte de începerea competiției. Odată ce sunteți gata să începeți, este important să vă asigurați că înălțimea este anunțată suficient de clar pentru ca toți participanții să o audă. Înălțimea trebuie repetată după ce atletul o declară, iar judecătorul trebuie să o verifice de două ori pentru acuratețe.

În timpul săriturii în înălțime, un atlet sare de pe un picior peste o bară orizontală care este fixată la înălțimi precise. Bara este ținută în aer de standarde, care sunt suporturi metalice pe care sunt marcate cu măsurători de înălțime. Dacă bara este dislocată în timpul unei sărituri, încercarea concurentului este considerată ratată. În general, sportivii concurenți au trei șanse de a trece de fiecare înălțime și de a avansa la următoarea marcă. Cu toate acestea, ei pot trece de oricare dintre înălțimi și pot merge la următoarea marcă dacă doresc. Odată ce un concurent a eșuat de trei ori la rând, acesta este eliminat din competiție.

Sportivii pot folosi abordări diferite pentru a se apropia de bară. Unii săritori aleargă în diagonală spre bară, în timp ce alții sprintează direct spre ea. Fosbury Flop, o metodă popularizată de Dick Fosbury în anii 1960, a devenit tehnica preferată de mulți atleți moderni. Tehnica îi permite sportivului să obțină un centru de greutate mai jos în timpul zborului, ceea ce îi crește distanța.

În caz de egalitate, judecătorii decid câștigătorul prin calcularea numărului total de eșecuri pe parcursul probei. Dacă sportivii au un număr egal de ratări, ei vor participa la un concurs de sărituri. Primul concurent care reușește să treacă de marcajul imediat superior câștigă. În cazul unei alte egalități, judecătorii vor compara punctajul sportivilor la ultima înălțime eliminată și punctajul lor cumulat pentru întreaga competiție. În cazul în care sportivii au note egale, aceștia vor primi locul al treilea.

Este un loc de recreere

Săritura în înălțime este un sport popular în care atleții încearcă să depășească o bară subțire cocoțată pe niște montanți. Spre deosebire de alte probe de atletism, săritura în înălțime nu este limitată la anumite înălțimi. Un săritor poate participa la acest eveniment atâta timp cât nu ratează trei încercări succesive. De asemenea, săritorii trebuie să aterizeze într-o groapă umflată sau din spumă de cauciuc, care este concepută pentru a absorbi impactul și a oferi o zonă de aterizare sigură.

Acest sport are mai multe beneficii pentru sănătate pentru persoanele de toate vârstele. Îmbunătățește flexibilitatea corpului și reduce riscul de accidentare. De asemenea, sportul favorizează eliberarea de hormoni care îmbunătățesc starea de spirit și ajută la confruntarea cu provocările emoționale. În plus, săriturile vă pot ajuta să pierdeți în greutate și să stimulați performanța sistemului imunitar.

Concursurile de săritură în înălțime se desfășoară în spații interioare și exterioare. În funcție de locul de desfășurare, evenimentul poate prezenta un singur concurent sau mai mulți concurenți. De obicei, primii trei clasați în fiecare probă se califică pentru finală. Cei care nu reușesc să ajungă în finală sunt eliminați din competiție. Sportivii concurează în două zboruri, iar fiecare concurent are dreptul la trei încercări la aceeași înălțime. Ultimul săritor clasat este determinat de numărul de ratări din primele două zboruri.

Pentru aspiranții la sărituri în înălțime, o rutină de antrenament care include exerciții pliometrice îi poate ajuta să aibă performanțe mai bune în competiții. Aceste exerciții îi pot ajuta să obțină o putere și o viteză mai mare în faza de decolare, ceea ce este important pentru a obține o săritură mai înaltă. În plus față de îmbunătățirea vitezei unui săritor, aceste exerciții îl pot ajuta, de asemenea, să câștige încredere și să dezvolte o mentalitate atletică.

La începutul secolului al XX-lea, spectatorii străini au fost uimiți de înălțimile de săritură atinse de atleții din Rwanda. Aceștia aclamau grupuri de tineri atletici, atletici și înalți, care săreau în succesiune peste o bară joasă din lemn plasată în fața a doi stâlpi improvizați. Spectatorii se adunau pentru a asista la aceste performanțe incredibile, care aveau loc adesea la festivaluri și nunți regale.

Există trei tipuri principale de evenimente de sărituri în înălțime. Primul presupune ca sportivul să alerge pe o pistă în timp ce poartă un stâlp. Apoi, săritorul plantează capătul prăjinii într-o cutie care este scufundată sub nivelul solului și apoi se răsucește în sus până când aproape că face o poziție în mâini pe bara transversală. Apoi, el sau ea sare peste bară cu picioarele înainte și cu fața în jos. Aceasta se numește tehnica de săritură în înălțime sau “Fosbury flop”

Este o abilitate

Săritura în înălțime este o probă de atletism care necesită forță, putere, explozivitate, agilitate și o pregătire mentală și concentrare semnificativă. Acest sport presupune sărituri peste o bară ridicată la o anumită înălțime fără a atinge bara și fără asistență. Competiția nu este câștigată de persoana care sare cel mai sus, ci de persoana care sare peste bară cu cea mai precisă și puternică formă. Acesta este motivul pentru care este nevoie de atât de multă practică pentru a stăpâni acest sport.

Este important să ne amintim că săritura în sine reprezintă doar 10% din abilitatea totală necesară pentru săritura în înălțime. Restul ține de abordare și de modul în care atletul se apropie de bară. Pentru a dezvolta abordarea corectă, este necesar să vă antrenați în mediul adecvat și cu echipamentul potrivit. Locul ideal pentru a vă antrena este o instalație mare de interior, cu covorașele și barele potrivite pentru săritura în înălțime.

Cele mai frecvente moduri în care atleții abordează bara sunt abordarea în J, evazată și cu cârlig. Fiecare dintre aceste abordări implică o tranziție de la o alergare dreaptă la o alergare curbă în săritură. Poziția inițială a picioarelor este, de asemenea, diferită, în funcție de tipul de abordare.

Pentru cele mai bune rezultate, sportivii ar trebui să exerseze imaginile vizuale pentru a se pregăti pentru săritura în înălțime. Acest lucru îi va ajuta să vizualizeze procesul de alergare pe pistă și de executare a unei decolări curate de pe bară. Această vizualizare le va permite sportivilor să performeze cu mai multă încredere și acuratețe.

Un alt aspect important al sportului este de a menține capacitatea de a recupera rapid după sărituri ratate. Sportivii vor rata sărituri în fiecare competiție și este esențial pentru ei să învețe cum să își reorienteze rapid eforturile. Este, de asemenea, o idee bună ca sportivii să se antreneze cu prietenii, antrenorii sau alți săritori în înălțime pentru a primi feedback cu privire la tehnica lor de săritură.

Pe lângă faptul că este un sport distractiv și satisfăcător, săritura oferă numeroase beneficii fizice și psihologice. Aceasta stimulează eliberarea de hormoni care îmbunătățesc starea de spirit și ajută la pierderea în greutate, stimulând în același timp performanța sistemului limfatic. Acest lucru poate crește capacitatea organismului de a elimina toxinele, ceea ce poate preveni inflamațiile și poate îmbunătăți starea generală de sănătate.

Povestea anterioară

Arta de a face scrimă

Povestea următoare

Bazele fotbalului american