sportFotbalul și cultura sunt intrinsec legate între ele. Construirea unei culturi fotbalistice pe termen lung necesită generații, astfel încât cei implicați ar trebui să provină din acea generație, cu un interes investit în creșterea și extinderea acesteia.
Susținerea unei echipe devine parte din identitatea noastră; culorile, cântecele și ritualurile acesteia devin parte integrantă a generațiilor de suporteri. Fotbalul servește drept unificator în societăți diverse și multietnice, creând legături puternice care transcend granițele naționale.
Simbolism
Fotbalul a fost văzut mult timp ca un simbol universal care reprezintă țări și grupuri din întreaga lume, ceea ce îl face susceptibil de a fi manipulat de elitele politice și economice în scopuri naționaliste, autoritare, de clasă sau de gen. În cel mai bun caz, însă, fotbalul servește drept oportunitate pentru o transformare socială de jos în sus: competiția dintre coechipieri pe terenul de joc se poate dovedi adesea mai productivă și mai eficientă decât luptele “universale” mai mari, cum ar fi “justiția socială, pacea sau drepturile omului”.
Simbolismul se referă la puterea simbolurilor de a recunoaște instantaneu și cu ușurință publicul căruia i se adresează, de la populații mici, cum ar fi școlile Ivy League din SUA, până la țări întregi – lucru care a făcut din fotbal un sport global mereu popular.
Elitele latino-americane au exploatat adesea fotbalul pentru funcțiile sale simbolice în America Latină. Aceasta a inclus folosirea înfrângerii în meciurile de fotbal ca un semnal că onoarea masculină națională a fost pierdută (Secțiunea 1); folosirea fotbalului “constructiv” prin intermediul politicienilor și generalilor pentru a suprima conștiința și revolta clasei muncitoare (Secțiunea 2); folosirea fotbalului pentru a promova interesele corporative și materiale ale diferitelor elite latino-americane (Secțiunea 3).
Fotbalul a apărut în America de Nord printr-o combinație între rugby-ul tradițional englezesc, fotbalul de asociație și mingea de grilă jucată în campusurile universitare. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, a devenit unul dintre cele mai iubite sporturi americane.
În această perioadă, Uruguay a găzduit prima “Cupă Mondială” de jocuri internaționale de fotbal – oferind o oportunitate de a afișa moștenirea culturală a națiunii lor prin utilizarea acestui eveniment ca un dispozitiv simbolic și prin faptul că se prezintă ca simboluri ale loialității durabile în ciuda omogenizării economice și culturale capitaliste.
În prezent, mulți fani ai fotbalului și jucători amatori și profesioniști continuă să folosească fotbalul pentru a promova noi condiții socio-economice și politice care favorizează schimbările sociale în întreaga Americă Latină. Acest lucru poate fi observat prin acțiuni precum campaniile publice antirasiste desfășurate de unele cluburi și jucători; însemnele de pe tricoul inferior al jucătorului internațional englez Robbie Fowler în sprijinul muncitorilor portuari șomeri din Liverpool în 1997, care au dus la suspendarea și amendarea sa; sau bannerele afișate înaintea unui meci internațional împotriva testelor nucleare franceze din Pacificul de Sud, desfășurat în 1996.
Comunitate
Fotbalul are puterea de a forja comunități; el modelează atât identitățile personale, cât și relațiile la scară largă. Expresii populare precum “mama fotbalistului” sau “tatăl fotbalistului”, precum și cluburi precum Sunderland sau Aston Villa evocă imagini ale unor comunități unite în jurul susținerii echipei lor locale, indiferent de rezultatul jocului acesteia.
Jocul transcende simpla admirație pentru a deveni un atașament intens față de propria echipă, așa cum se întâmplă în cultura hooliganilor englezi sau în susținerea fanatică a echipei naționale a Argentinei. Acest lucru îi reunește pe fani într-un grup care împărtășește experiențe și sentimente similare datorită influenței fotbalului în viețile lor; învățând să suporte înfrângerile în timp ce sărbătoresc victoriile, ei învață cum să facă față punctelor înalte și joase ale vieții, găsind în același timp alinare și putere unii de la alții.
Fotbalul le oferă fanilor o modalitate de a scăpa de grijile zilnice, de a se distra și de a râde alături de ceilalți suporteri și de a se mândri cu apartenența la o echipă locală, în ciuda fluctuațiilor în performanțele acesteia. Fanii rămân loiali, indiferent de suișurile și coborâșurile sale în performanță; atât timp cât fanii rămân suporteri adevărați, fotbalul îi va aduce întotdeauna împreună pe fani!
Fotbalul a fost adesea folosit de elitele latino-americane în scopuri naționaliste, autoritare și de luptă de clasă; cu toate acestea, sportul poate servi, de asemenea, ca instrument de schimbare socială. Din păcate, însă, ierarhia sa distorsionată împiedică adesea apariția unor mișcări sociale autentice, adâncind în schimb și mai mult clivajele existente. Dimpotrivă, țările europene cu libertăți democratice permit suporterilor să își exprime mai liber convingerile prin intermediul fotbalului pentru a crea campanii de schimbare socială.
Identitate
Există ceva cu adevărat emoționant în a vedea cât de mult din tine însuți lași acolo pentru ca alții să te admire și să te imite. Fotbalul oferă o oază de semnificație în epoca noastră modernă de dezideologizare și deziluzie politică lăsată în gol de declinul tradițiilor religioase iudeo-creștine: oferă o formă de comuniune păgână între fani și idolii lor efemeri din fotbal în ceea ce sunt, de fapt, catedrale de beton numite stadioane de fotbal. Echipele și națiunile de fotbal de succes din întreaga lume servesc drept indicator al identității naționale, cum ar fi cursa neașteptată a Costa Ricăi până în sferturile de finală la Cupa Mondială din 1990 din Italia sau victoria Braziliei la turneul din 1994, desfășurat în Statele Unite, în ciuda populației sale masive. Aceste victorii servesc drept indicator pentru lume că o țară sau o națiune rămâne liberă de crimele istorice comise prin imperialism, dictaturi, autocrații sau globalizare.
Studiile asupra fotbalului din perspectiva științelor sociale au evidențiat adesea aspectul său de construire a națiunii și capacitatea de a promova noi identități socio-culturale și politice (adesea în contradicție) în timpul competițiilor internaționale intense (categoria a cincea).
În mod contrastant, cluburile și jucătorii din America Latină au încercat să politizeze fotbalul prin sublinierea idealurilor de fair-play, toleranță și respect pentru adversari. Din nefericire, resursele limitate împiedică aceste lupte “micro” să facă progrese mai substanțiale în percepțiile societății în general.
Exemplele recente ilustrează în mod clar dificultățile cu care se confruntă fotbaliștii latino-americani talentați atunci când intră în ligile profesioniste europene mai competitive, mai profitabile și mai stimulative din punct de vedere intelectual – unde obligațiile naționale și ale clubului trec în plan secund față de interesele financiare și profesionale personale. Abel Balbo, care joacă pentru Roma în Italia, sugerează că angajamentele sale ar putea avea în curând mai puțină importanță, având în vedere ambițiile sale de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători din Europa.
Competiție
Fotbalul, ca și alte sporturi de echipă, implică o competiție intensă. Atât echipele, cât și indivizii se întrec între ei. Jucătorii individuali, de exemplu, încearcă să înscrie goluri sau să câștige posesia prin interceptarea pasei – acest lucru duce la rivalități intense între jucători, care se extind adesea pe stadioane în timpul meciurilor; rivalitățile dintre echipele de fotbal universitar din America au atins un nivel maxim în timpul meciurilor Rose Bowl din 1912-16.
Competiția dintre echipe poate avea multe consecințe pozitive pentru un sport, inclusiv îmbunătățirea abilităților individuale ale jucătorilor, ceea ce, la rândul său, îmbunătățește nivelul general de joc și face ca vizionarea să fie mai palpitantă pentru spectatori. În plus, această competiție poate contribui la creșterea stimei de sine a tinerilor jucători și la stimularea spiritului de echipă.
Competiția este una dintre pietrele de temelie ale dezvoltării fotbalului modern. Prima ligă profesionistă a fost creată în 1920 pentru a face să progreseze acest sport și pentru a crește nivelul de concurență în cadrul acestuia.
De asemenea, ascensiunea fotbalului ca joc de elită a contribuit în mod semnificativ la identitatea și cultura națională, cum a fost cazul Marii Britanii și, mai târziu, al Americii, care l-au folosit pentru a încuraja naționalismul în rândul cetățenilor lor.
Regimurile militare autoritare din America Latină au folosit în mod istoric fotbalul în scopuri naționaliste și șovine. Kapuscinski a glumit odată sarcastic spunând că, în timp de pace, stadioanele sunt locuri de sport; în timpul războiului, ele devin lagăre de concentrare.
Fotbalul din America Latină se distinge ca un eveniment sportiv excepțional prin faptul că poate depăși diviziunile sociale și de clasă, atrăgând un număr mare de suporteri din clasa muncitoare din întreaga țară. În schimb, alte sporturi, precum rugby sau tenis, tind să divizeze societățile în funcție de clasele socio-economice (Hobsbawm 1992: 143)
